COMPARTIMENT URBANIMS

Atributii:

1. Acordă asistenţa tehnică de specialitate cetăţenilor;

2. Se preocupă de elaborarea, avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism – conform competentelor conferite de Legea nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu completările ulterioare;

3. Urmăreşte elaborarea sau actualizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi urbanism în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare ale comunei;

4. Analizează, verifică documentaţiile şi propune eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire şi de desfiinţare a construcţiilor, conform competentelor stabilite de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Asigură arhivarea documentelor şi documentaţiilor specifice;

6. Cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, asigură punerea în aplicare şi respectarea deciziilor acestora;

7. Cooperează cu autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare şi respectarea măsurilor şi deciziilor acestora;

8. Cuprinde în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică respectiv de amenajarea teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic, aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism în conformitate cu avizele de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor elaborează sau modifică astfel de documentaţii în scopul stabilirii măsurilor de protejare a patrimoniului arheologic evidenţiat întâmplător, potrivit legii;

9. Colaborează cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Caraş – Severin, transmiţând acesteia informaţii actualizate cu privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat;

10. Precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflate în zone cu patrimoniu arheologic reperat;

11. Verifică încadrarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, în cele generale de amenajarea teritoriului, avizate şi aprobate;

12. Urmăreşte respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire/desfiinţare;

13. Întocmeşte informări, rapoarte şi analize privind activitatea desfăşurată;

14. Exercită controlul şi aplică sancţiuni contravenţionale, pentru domeniile de activitate stabilite de Consiliul Local pentru contravenţiile care rezultă din legile specifice;

15. Obţine avizele solicitate prin certificatul de urbanism, necesare în vederea emiterii acordului unic de către arhitectul sef şi autorizării, avize care cad în sarcina emitentului autorizaţiei;

16. Întocmeşte şi eliberează autorizaţiile de construire/desfiinţare;

17. Determinarea reglementărilor din documentaţiile de urbanism, respectarea directivelor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului, legal aprobate, referitoare la imobilul pentru care se solicită certificatul de urbanism;

18. Analizează compatibilităţile scopului declarat pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism cu reglementările din documentaţiile urbanistice legal aprobate;

19. Stabileşte avizele şi acordurile legale necesare autorizării;

20. Verifică existenţa documentului de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism;

21. Redactează şi emite certificatul de urbanism;

22. Redactează şi prezintă spre semnare autorizaţiile de construire/desfiinţare;

23. Emite avizele şi acordurile unice solicitate de preşedintele consiliul judeţean, în situaţia solicitării acestuia;

24. Regularizează taxa pentru autorizaţia de construire pe baza valorii reale a lucrărilor declarate de către solicitant în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilit prin autorizaţia de construire

Monitorul Oficial

Citeste mai mult...

Despre Localitate

Citeste mai mult...